marți, 3 mai 2016

Ciocanesti , Satul- muzeu al Romaniei.

Am vazut la TV, fugar , un reportaj din Satul Ciocanesti- Suceava , in care se prezentau case pictate cu motive traditionale romanesti...Unicat, ca Sapanta, mi-am zis.... E ca si cand tot satul ar fi o mare ie , pe care raurile de motive romanesti sunt cusute cu maiestrie de cineva cu har. Trebuia sa-l vad , asa ca am hotarat s-o fac de Paste, pentru ca sarbatorile in Bucovina sunt altceva, fata de cele din Muntenia, de acasa.
Dupa un traseu frumos prin muntiii Romaniei mele frumoase , am ajuns la Ciocanesti, desi primisem sfaturi ca-i mult mai frumos  spre manastirile Putna, Moldovita, Sucevita  -situate la 70-100 km de sat,  am hotarat ca destinatia finala sa fie cea stabilita din start.
Cand am intrat in sat, prezentarea era : "Unul din cele mai frumoase sate din Romania" , infratit cu Policolor , deci urma sa descoperim culoarea in tot si toate...
Am intrat curiosi ,uitandu-ne-n stanga si-n dreapta  si admirand frumosul peisaj din mijlocul padurilor.Apoi totul a inceput sa se asterna privirilor noastre , ca un tablou in care trecutul, prezentul si viitorul erau prezente pe acelasi print screen. Erau acolo ele-casele unicat si  ei-oamenii , adevarata bogatie a acestor locuri.









Am mers cuminti pe langa ele, fotografiindu-le , fiecare spunand o poveste a ei, diferita de a celeilalte. Urma noaptea de Inviere , iar satul era cufundat intro liniste perfecta , ghiceai ca e locuit dupa fumul care iesea pe fiecare cos. Toate curtile in acelasi tipar , micute ,cu gard care permitea curiosului sa privesca indelung minunea de dupa el, gospodarii modeste de oameni harnici ,modeland cumintenia pamantului.
Am cautat cazare si-am gasit in centrul satului, din fericire pentru noi , cele mai primitoare  gazde pe care le-am intalnit pana acum.
Dupa odihna, se facuse deja noapte , inainte de noaptea sfanta a Invierii , am iesit in balconul pensiunii si ne-a fost dat sa vedem pe dealul din fata noastra , langa biserica , cimitirul plin de luminite rosii aprinse la mormintele celor dragi , plasate strategic pe deal ,astfel incat de cate ori privesti spre el , sa privesti si spre cel drag pierdut. Doar aici,in Bucovina am vazut asa.
Clopotele au marcat Inviarea spirituala... Toate sufletele s-au luminat , iar Slujba din curtea bisericii rasuna peste intreg satul.Nu va pot descrie sentimentele care-mi animau intreaga fiinta...Daca atunci cand am intrat in sat n-am zarit pe nimeni , la biserica parea ca e furnicar, tineri si batrani laolalta erau uniti prin inchinaciune in acel lacas sfant si adusesera cosuri de rachita pline cu oua rosii , mancare si dulciuri pentru a fi sfintite si impartasite pentru raposati, puse de-a lungul zidului interior al bisericii.Marturisesc ca mi-as dori ca si in Muntenia sa punem accent pe suflet si nu pe materie.Doar aici am vazut cat de mult am pierdut din intreg...
Dimineata se deschidea in fata noastra cu aburii iesind din padure, din pamantul secular...Mirosea a ieri , a azi, a maine... Aici s-a nascut vesnicia ,e clar ca-i adevarat, totul e neschimbat,perpetuu si cu consistenta , e istoria neamului nostru , pulsand in venele fiecaruia dintre noi...

Bogatia cea mai de seama a locului nu-s casele insa. Bogatia e valoarea oamenilor de aici.Primitori, dandu-ti sentimentul de apartenenta, ca si cand te-ar cunoaste de ani de zile. Nu mai spun, ca a pleca de la masa gazdelor  fara sa le gusti bucatele traditionale, oferite din suflet , e de neconceput.Trebuie sa ciocnesti cu ei un ou, un pahar , sa urezi si sa-mparti cu bucurie tot  ce primesti. Practic te simti de-al casei din primul moment.
Mi-as dori sa revin aici , in linistea asta randuita dintre munti, intre oamenii acestia minunati ,in locul acesta cu magie. Poate intre 13-15 august ,cand in fiecare an e Festivalul Pastravului.
Propuneti-va sa veniti aici, va garantez ca nu veti regreta .
 De cate ori voi vedea un motiv national , ma voi gandi cu drag la Ciocanesti-Suceava.